„Te caut intr-un univers pe nume…”, debutul literar al tanarului Ion Lungu, ia forma unui buchet de 66 de meditatii pe tema iubirii, ce adie de miresme telurice si celeste, cautandu-si locul in concertul liricii actuale.
Sedus fiind de vadite influente eminesciene si insotit de emotiile inerente oricarui debut, autorul paseste pe carari usor batatorite „Prin padurea adormita, pe ascunsele poteci” (Imagini din mijlocul padurii), poezia sa exceland printr-o simplitate a liniilor, temelor, motivelor si retortelor sufletesti.
Luna, obiect de divinatie in perioada arhaica, devine la Ion Lungu un astru cu puteri magice in crearea cadrului nocturn si in potentarea discreta a sentimentului de dragoste, un veritabil „altar de amor”.
Marcile stilistice ale vocativului, interogatiile retorice si nu in ultimul rand interjectiile, evidentiaza virtualitatea spatiului si a proiectiei erotice.
Iubita este transfigurata in functie de starile de spirit ale poetului: de la stadiul de „Zeita a unei lumi diafane”, ea se apropie de lumea terestra, devenind „orhidee-nflorita-n primavara”, pentru ca, in cele din urma, visul sa dea semne ca poate deveni realitate („Rasai, Iubire, in bratul meu! / Rasai, sa te sarut in taina.” – Rasai) chiar si pe terenul antitezei („Tu ai semnul foc, eu, semnul aer. / Tu, realista, eu, un visator rebel” – Tu, foc. Eu, aer) si in pofida tuturor obstacolelor, speranta sa iasa biruitoare („Te caut intr-un univers pe nume Prezent / Hoinarind pe aleile albe din parcul mut / La mijloc de noapte, si fulgii cad mai lent. / Nu te zaresc. Renunt. O iau de la-nceput.” – Te caut intr-un univers pe nume…).
Cu toata reveria si abilitatea versificarii de care a dat din plin dovada, Ion Lungu tine sa ne arate si luciditatea, pragmatismul, respectiv realismul pe care le poseda, alegand in mod inspirat sa-si incheie volumul pe un ton concluziv, cu valente chiar de o ars poetica: „Iti scriu un biletel scurt de iubire: / Te caut. Sa stii…” – Biletel de iubire.