Prin fereastra temnitei

Leesfragment
€2,81

Aceasta carte este o culegere de scrisori compuse de Sfântul Nicolae pe când era închis în lagarul German de la Dachau. Titlul pare sa sublinieze faptul trist al întemnitarii episcopului ortodox. Dar cum ar putea fi întemnitat un om liber ajuns, printr’o asemenea masura a credintei, nadejdii si dragostei, la asemanarea cu Facatorul cerului si al pamântului? Merita precizat aici ca titlul original al lucrarii este „Cuvinte catre poporul Sârb prin fereastra temnitei.” Într’adevar, nu soarta sa si-o plânge Sfântul Nicolae în aceste pagini, ci soarta natiunii Sârbe, si, o data cu aceasta, soarta tuturor natiunilor care, precum cea Sârba, si-au tradat vocatia Crestina. Din acest punct de vedere, cartea ar fi putut avea foarte bine ca subtitlu: „Scrisori catre o natiune apostata.” Sau, poate si mai bine, „Despre sensul Crestin al istoriei.” Cele 82 de „epistole” analizeaza decaderea omului contemporan si pricinile care au dus la aceasta. Cuvintele cartii au fost zugravite de catre prefatatorul primei editii Sârbesti, Episcopul Lavrentie, ca „plângerile unui nou Proroc Ieremia al Sârbilor pe ruinele evlaviei si cinstirii traditionale a poporului sau,” laolalta cu îndemnurile sale catre copiii duhovnicesti ai Sfântului Savva de a se lecui si a se mântui de „ciuma alba,” asa cum numea Sfântul Nicolae cultura atee contemporana.

pro-mbooks3 : libris